După dealuri (2012)
en: Beyond the Hills
resurse: LiterNet + CineMagia | IMDb + RT | ~trailer |regizor: Cristian Mungiu
actori: Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuta
– bun, de festival. n-a ras toate premiile posibile? exagerez, dar…
– bine regizat. misto rau scriptul. niste replici atat de bine periate si fix-pe-fix
– foarte bine filmat, si nu cu limbaj cinematografic in exces. distantare.
– intensa scena “crucificarii”, si bine ales momentul, si jucat, si cele cateva replici, si… bine-bine
– si pe langa replici chestiile alea de detaliu: cotcodacitul orataniilor, zapada, fata ‘cea noua’ picata “din senin” la plecare de la parintii adoptivi, ouale de Paste date copiilor, cîrdul de copii care trec intersectia, trenul care trece linia la 2 secunde dupa, lantul nichelat de la fantana, funiile de la clopotnita etc
– in afara de “flegma” de final pe parbrizul dubei de politie nimic judgemental sau tras vreo concluzie sau vreo morala, ceva
– dar parca a lipsit ceva din interactiunea dintre fete, idila explicata mai mult, mai niste dialog de conturare personalitati
– multe roluri iesite foarte bine, nu doar cele doua fete
– undeva la intersectia intre “Aurora” si “4,3,2”
– da, apasator. nu, nu-i de publicul larg (Aurora aint, 432 e).
– treaba cu religia in tot filmul n-are nicio treaba. biserica este precum o institutie in comunitate, ca si spitalul, ca si politia, ca si gara CFR, ca si… da.
“Dupa dealurile gri sunt noi care te […] pe tine” g’yeah
+
“Drumul catre […] este pavat cu intentii bune”
+
una personala, chiar din trailer: “Di cie ti tiemi tu? Sa traiesti tie tiemi tu?”
